ESTE TIMPUL EVOLUȚIEI SPIRITUALE

De foarte mult timp mă gândesc să scriu acest articol, dar, cu siguranță acum este timpul lui.

Pornind de la cartea ”Învățătura sacră” scrisă de Swami Shri Yucteswar, în care, printre altele ne sunt prezentate perioadele de timp asociate cu nivelul de evoluție ale speciei umane, respectiv creșterea sau descreșterea puterii intelectuale a omului, suntem informați că Soarele  gravitează în jurul unui mare centru în aproximativ 24000 de ani, în două perioade de timp de câte 12000 de ani. ”Astfel, într-o perioadă de 24000 de ani soarele efectuează o rotație completă în jurul dublurii sale și încheie un ciclu electric conținând un arc ascendent de 12000  de ani și unul descendent tot de 12000 de ani”. Acum suntem în arcul ascendent de 12000 de ani și am observat că există o concordanță perfectă între perioada în care ne aflăm acum, ”DWAPARA YUGA”, și tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru.  Conform celor scrise de autor în această carte, în această perioadă ”Dharma sau virtutea mentală se află în cel de-al doilea stadiu și la jumătatea ciclului său de dezvoltare. Intelectul poate atunci să sesizeze materiile subtile sau vibrațiile și atributele lor atribute care sunt principiile creatoare ale lumii exterioare.”

Bineînțeles că și planeta noastră Geea (Gaia), se află în acest proces de evoluție. Cu cât ne vom apropia mai mult de centrul Galaxiei, cu atât energiile pe care le vom primi vor fi mai elevate, de frecvențe din ce în ce mai ridicate. Paul Buică, în cartea ”Dhyanna Prințesa Dacă” numește acest centru ”Miezul Auriu”. Astfel că indiferent dacă noi ne dorim sau nu, suntem ”împinși” să evoluăm. Evoluția trebuie să fie atât tehnică cât și în plan spiritual. În momentul de față există un decalaj foarte mare între evoluția tehnică și cea spirituală. Evoluția spirituală, care este și cea mai importantă pentru noi, ca ENTITĂȚI DE LUMINĂ, a fost lăsată în mod intenționat în plan secund, societatea în care trăim punând accentul preponderent pe materialism.  Educația primită și transmisă din generație în generație, bazată pe competiția dintre oameni, competiție care a dat naștere la invidii, orgolii, egoism, ură și alte însușiri negative, a îndepărtat omenirea de scopul principal, și anume, evoluția spirituală. Acum însă, datorită energiilor elevate pe care le primim odată cu apropierea Sistemului Solar și implicit a Planetei de centrul Galaxiei, suntem ”obligați” să evoluăm pe plan spiritual. Cine se va opune, involuntar sau voluntar, acestei evoluții, va pleca din acest plan. Cernerea a început de mult timp, dar acum s-a accelerat și se va mai accelera în anii care vor veni. Suntem în arcul ascendent de evoluție, care ține 12000 de ani. Dar cei 12000 de ani vor trece din ce în ce mai repede pentru că timpul deja s-a comprimat foarte mult. Nimeni, absolut nimeni nu poate opri această evoluție.

Planeta încearcă să comunice cu noi prin diferite moduri și să ne atenționeze că trebuie să ne schimbăm atitudinea față de noi înșine față de cei din jur, față de tot ce însemnă Creație Divină, față de EA, de GEEA, casa noastră.  Am mai spus lucrul acesta de foarte multe ori. Planeta evoluează fie că noi vrem sau nu. Planeta, GEEA este o ființă vie, la fel ca noi toți. Și la fel ca și noi, are misiunea ei. Una din misiuni este să ne fie Casă, să ne ajute să evoluăm. Acum ritmul evoluției s-a accelerat. Cu siguranță ritmul de evoluție al planetei Geea este sincronizat perfect cu ritmul Universului. Ritmul nostru de evoluție ar trebui să fie sincronizat cu ritmul Planetei. Geea nu o să ne aștepte pe niciunul dintre noi. Ea face eforturi imense, peste puterile noastre de înțelegere, să ne ajute să evoluăm. Trebuie însă să conștientizăm că fiecare din noi alegem dacă dorim să evoluăm odată cu Geea sau dorim să plecăm și să ne continuăm evoluția pe alte planete.    

Cine alege să evolueze ACUM odată cu planeta, trebuie să știe că trebuie să se schimbe dacă nu a făcut-o deja, în sensul că MANIFESTAREA IUBIRII NECONDIȚIONATE FAȚĂ DE TOT CE ESTE ÎN JURUL NOSTRU este noua paradigmă. Egoismul, ura, invidia, mândria, orgoliul și toate celelalte tipuri de manifestări care pot afecta negativ orice regn din CREAȚIA DIVINĂ, TREBUIE înlocuite cu IUBIRE și COMPASIUNE. Cine nu înțelege că aceasta este singura cale de a rămâne ACUM, AICI, pe această planetă, va pleca, sau altfel spus va muri. Planeta va merge mai departe doar cu cei care aleg conștient această schimbare și vor manifesta prin tot ceea ce vor face, IUBIRE ȘI COMPASIUNE. Știu că vi se va părea poate cam dură exprimarea, dar trebuie să înțelegem cu toții că ACUM este al doisprezecelea ceas. Uitați de toate neînțelegerile pe care le aveți cu diferite persoane, uitați că există diferențe religioase, uitați că există diferențe de culoare a pielii sau de idei, concepte etc. Cine nu va accepta că TOȚI avem aceiași Casă, că toți respirăm același aer, că toți suntem construiți la fel, că toți suntem ACUM, AICI ca să evoluăm, nu să strângem averi sau să ne luptăm pentru poziții de conducere, aceia vor pleca.

Autoritățile nu vă vor spune aceste lucruri. Sistemul creat de foarte mult timp, nu lucrează pentru evoluția noastră ci împotriva evoluției noastre ca și entități de LUMINĂ. De asemenea, OBSERVAȚI că sistemul, ne-a luat cea mai importantă resursă pentru evoluție, și anume, TIMPUL. Acum, abia avem timp să ne ducem la serviciu… și să ne întoarcem. Mai avem foarte puțin timp pentru educația copiilor noștri, și ce ne mai rămâne, distracției… TIMPUL ne-a fost luat intenționat.

Se vede clar acum în lume, că ne este distrasă atenția de la evoluția noastră, prin războaie, conflicte de tot felul și exacerbarea materialismului. Toată lumea este îndemnată, impulsionată, să adune, să cumpere cât mai multe lucruri, proprietăți etc. Se observă o goană nebună după averi, poziții sociale de conducere de influență etc. Pe foarte puțini oameni îi mai interesează cum afectează planeta, goana asta după A AVEA. Se observă însă foarte clar că Planeta ne avertizează că nu ăsta este drumul corect, că nu pentru asta suntem ACUM AICI. EA dorește să evoluăm împreună cu EA. NOI CE NE DORIM?

Reflectați la toate acestea și găsiți TIMP cât de puțin, pentru EVOLUȚIA SPIRITUALĂ.

Lasa un comentariu




Prima pagină / ESTE TIMPUL EVOLUȚIEI SPIRITUALE