„Ţi-am vegheat somnul din timpul nopţii şi M-am uitat la tine când te-ai trezit de dimineaţă. Am aşteptat să vorbeşti cu Mine, prin rugăciunile dimineţii, sau măcar să-Mi spui câteva cuvinte, mulţumindu-Mi pentru cele ce ţi s-au întâmplat şi cerându-Mi binecuvântarea pentru cele ce urma să le faci astăzi. Am observat că erai mult prea ocupat să-ţi cauţi haine potrivite pentru a merge la serviciu… Nădăjduiam să găseşti câteva clipe ca să-Mi spui: Slavă Ţie Doamne! Dar erai mult prea ocupat. Pentru a vedea că-ţi sunt alături, am zugrăvit pentru tine cerul cu culori şi cu cântece de păsărele. Păcat că nu ai observat nici atunci prezenţa Mea.

            Te-am privit plecând grăbit spre serviciu şi iar am aşteptat. Presupun că fiind atât de ocupat, nu ai avut timp nici atunci să-ţi îndrepţi gândul către Mine. Când te întorceai de la muncă Ţi-am văzut oboseala şi stresul şi Ţi-am trimis o ploaie măruntă ca să te elibereze de stresul acumulat. Am crezut că făcându-ţi această plăcere îţi vei aduce aminte de Mine. În schimb, supărat, ai hulit numele Meu. Doream atât de mult să-mi vorbeşti! Oricum ziua era, încă lungă. Ai pornit televizorul şi în timp ce urmăreai programul preferat, Eu te-am aşteptat. Ai cinat apoi cu ai tăi şi tot nu ţi-ai adus aminte de Mine. Văzându-te atât de obosit, Eu am înţeles tăcerea ta, am poruncit soarelui să apună ca să te poţi odihni, dar nu te-am lăsat în beznă… Am aprins veghetori pentru tine o mulţime de stele. Era aşa de frumos, păcat că n-ai observat nimic… Dar nu contează!

            Poate chiar nu ţi-ai dat seama că Eu sunt aici pentru tine. Am mai multă răbare decât ţi-ai putea imagina tu vreodată. Eu vreau să ţi-o arăt, pentru ca şi tu la rândul tău, să o arăţi celor din jurul tău. Te iubesc atât de mult încât te voi răbda. Acum eşti pe punctul de a te trezi din nou. Nu-Mi rămâne decât să te iubesc, să te aştept sperând că măcar azi Îmi vei acorda puţin timp din timpul dăruit ţie.

Fii binecuvântat!