Archive for noiembrie, 2016

In mai multe postări, am atras atenţia asupra unora dintre piedicile pe care noi toti le avem, mai întâi de conştientizat, apoi de trecut, în drumul nostru spre evoluţie ca entităţi de lumină. Eu nu pot spune ca sunt un adept al teoriilor conspiraţioniste , dar, am observat că există totuşi cel puţin trei „tabere” care sunt interesate de evoluţia noastră, a tuturor. Una dintre „tabere” foloseşte toate „armele” pentru a impiedica evoluţia noastră spirituală. Cea mai puternică „armă” şi în acelaşi timp cea mai „ascunsă” este evoluţia ştinţifică. Spun că este cea mai puternică pentru că este folosită în modul cel mai subtil, adică este prezentată ca răul necesar de care nu ne putem lipsi. Problema nu este evoluţia ştiinţifică, pentru că este clar că este necesară, ci modul în care este folosită, prezentată. Cei care vor să ne ţină pe loc din punct de vedere spiritual vor să ne facă să credem că ştiinţa este singura cale prin care putem evolua ca specie. Din păcate folosim ştiinţa ca să distrugem Planeta Geea, casa noastră. Din păcate folosim ştiinţa ca să creăm arme prin care să distrugem Planeta, să ne omorâm între noi, din păcate folosim ştiinţa ca să „creăm” boli, chimicale, folosim ştiinţa pentru a polua aerul, apele şi pământul, folosim ştiinţa pentru a manipula masele. Cele mai folosite metode de manipulare sunt cele vizuale si cele auditive.

Nouă, tuturor, ne este distrasă atenţia de la toate acestea prin noile descoperiri ale ştiinţei, prin noile prototipuri de maşini, telefoane inteligente, laptop-uri, tablete şi alte device-uri care ne încântă foarte tare şi pentru care suntem „împinşi” să muncim zilnic. Zilnic suntem îndemnaţi să ne cumpărăm noile tipuri de x,y,z, lucruri care ne-ar face viaţa mai uşoară… Ne spune cineva care este costul pe care trebuie sa-l plătim pentru toate aceste device-uri, în afara faptului că trebuie să muncim şi chiar să ne împrumutăm în bănci pentru a le plăti? „Costul” tuturor produselor pe care le cumpărăm zilnic sau ocazional este poluarea aerului, apelor, solului. Ajungem la o vârstă cand unii dintre noi ne uităm în urmă şi ne întrebăm ce am făcut, ce am realizat în viaţă, cât am evoluat, şi observăm în jurul nostru doar lucrurile pentru care am muncit, şi realizăm cât timp am pierdut prinşi în hăţişurile datoriilor făcute „împinşi de la spate” doar pentru a cumpăra lucruri. Eu sunt de acord cu evoluţia ştiinţifică, dar ştiinţa să fie orientată spre găsirea celor mai bune metode de deşertificare, de cultivare sănătoasă a pământului, spre găsirea de noi energii nepoluante şi de noi combustibili total nepoluanţi pentru mediu şi pentru noi, de găsirea celor mai bune tratamente pentru toate bolile aşa zise fără leac, de găsirea de noi materiale de construcţii din care să lipsească lemnul sau să fie folosit doar lemnul pomilor care se usucă în mod natural. Da evoluţia ştiinţifică este necesară, dar ştiinţa să fie folosită numai în folosul omenirii şi a susţinerii vieţii, nu pentru distrugerea ei. Se întreabă cineva ce se întâmplă cu deşeurile rezultate din procesul de producţie al tuturor obiectelor finite? Mai mult de 90% din deşeurile rezultate sunt poluante.

Poate o să vă întrebaţi cu ce vă împiedică evoluţia ştiinţifică să evoluaţi spiritual? După cum am mai spus, nu evoluţia ştiinţifică este piedica ci modul cum este folosită aceasta. Conştientizaţi că sunteţi manipulaţi astfel încât să nu aveţi timp liber pentru activităţi spirituale cum ar fi cursuri la şcoli spirituale, pariticparea la prezentări cu caracter spiritual, citirea cărţilor care ne ajută să evoluăm, sunteţi manipulaţi să credeţi că violenţa poate fi oprită doar prin răspunsul la violenţă cu violenţă. Aşa iau naştere războaiele, revoluţiile, revoltele şi alte modalităţi de exprimare prin violenţă. V-aţi întrebat care este scopul şi motivaţia începerii războaielor? Răspunsul este simplu. Acapararea de noi bogăţii, şi teritorii. Toate războaiele au un substrat economic.

More
Posted under Fără categorie  |  Comments  Niciun comentariu
Last Updated on marți, 14 noiembrie 2017 08:41